Aspecte tehnice in contractarea caselor de asigurari cu spitale private

Raport al intalnirii cu tema
“Aspecte tehnice in contractarea caselor de asigurari cu spitale private“
organizata de Asociatia Romana de Sanatate Publica si Management Sanitar si Disciplina de Sanatate Publica si Management, UMF Carol Davila
31 ianuarie 2013, Ministerul Sanatatii

Participanti: 24 de participanti, reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, membrii ai Asociatiei Romane de Sanatate Publica si Management Sanitar, reprezentanti ai spitalelor publice, reprezentanti ai spitalelor private, reprezentanti ai domeniului farmaceutic, reprezentanti ai sectorului neguvernamental si ai sectorului academic

Subiecte abordate :
1. Accesul la serviciile de sanatate de tip spitalicesc
2. Calitatea serviciilr spitalicesti
3. Oportunitatea contractarii caselor de asigurari cu spitale private

Principalele idei dezbatute in cadrul intalnirii, pe subiecte :

1. Accesul la serviciile de sanatate de tip spitalicesc
Problema contractarii serviciilor spitalelor private de catre casa de asigurari se inscrie in problematica mai complexa a finantarii serviciilor de sanatate. De exemplu, imposibilitatea asigurarii sustenabilitatii acestor sisteme datorita imbatranirii populatiei si scaderii proportiei celor care contribuie la sustinerea acestui sistem social. O alta discutie legata de nivelul macro al sistemului de sanatate ar fi aceea legata de adecvarea tipului de sistem de sanatate la alte nevoi ale populatiei si -de ce nu?- si ale personalului care lucreaza in cadrul acestui sistem. De asemenea, posibilitatea acordarii de serviciii si rezolvarea problemelor pacientilor la nivel de asistenta ambulatorie (fie la nivelul cabientului d emedicina primara , fie la cabinetul de specialitate din ambulatoriu), dar si problematica dublarii serviciilor in situatia in care calitatea acestora este discutabila reprezinta alte subiecte de actualitate sensibile pentru tara noastra.
S-a lansat idea ca ARSPMS sa fie implicata in realizarea unei strategii in sanatatea publica, pe o perioada de timp de 4 ani, strategie care sa fie adoptata de catre Minsiterul Sanatatii in idea de a oferi o viziune strategica a politicilor din sanatate publica.

2. Calitatea serviciilr spitalicesti
Un alt aspect de natura globala dezbatut in cadrul intalnirii a fost legat de calitatea serviciilor de sanatate oferite in spitale. Plecand de la dimensiunea calitatii s-a discutat despre necesitatea realizarii unei acreditari corecte a spitalelor, folosind criterii adecvate. S-au analizat aspecte legate de resursele umane din sistemul de sanatate (atat nivel superior cat si nivel mediu) reiesind necesitatea de a se asigura resurse umane adecvate pentru a oferi servicii de calitate, ceea ce presupune ingrijirea ca inca din etapa finalizarii studiilor medicale sa se ofere oportunitati tinerilor medici, in ideea de a evita plecarea celor mai buni studenti in strainatate. In contextul discutiilor legate de tematica resurselor umane, s-a lansat propunerea ca ARSPMS sa devina forul care va superviza examenele de primariat in specialitatea “sanatate publica si management sanitar” in conditiile in care metodologia de sustinere a acestui examen va suferi modificari.

3. Oportunitatea contractarii caselor de asigurari cu spitale private
In ceea ce priveste aspectele tehnice aflate in stransa legatura cu tema dezbaterii, s-au prezentat si discutat mai multe puncte de vedere.
Una dintre perspectivele dezbatute a fost reprezentata de lipsa egalitatii dintre furnizorii de servicii spitalicesti publici, sau dintre cei publici si cei privati. Exista situatii in care un caz dificil este transferat intre diferite tipuri de spitale (chiar in cadrul sistemului public, dar si in cazul spitalelor private), iar in acest circuit, spitalul performant in care pacientul grav va fi transferat in final si va primi ingrijiri pentru complicatii, va avea resurse de fapt diminuate. Ar fi necesar ca spitalul care transfera sa-si asume costurile pentru tratarea complicatiilor, ceea ce nu se intampla in mod uzual in prezent.
De asemenea, pentru a pune in conditii de egalitate spitalele publice si spitalele private, ar trebui ca pacientii sa aiba practic acces egal la aceste spitale, respectiv sa nu fie selectati in functie de diagnostic. In prezent se percepe tendinta spitalelor private de a selecta cazurile cu patologie clar delimitata.
Pe de alta parte, s-a evidentiat faptul ca este posibil sa existe costuri diferite ale serviciilor intre spitalele publice si spitalele private, in sensul ca spitalul public va avea costuri mai mici pentru servicii, in conditiile in care anumite costuri (de locatie, de personal, de dotari) nu se aduna in costul final.
In contextul egalitatii dintre furnizori si a evidentierii rolului pacientului in alegerea ingrijirii, s-a discutat despre necesitatea unei planificarii realiste a resurselor – spitale, paturi, personal, cu stabilirea unor planuri de paturi adaptate nevoilor populatiei. S-a propus reluarea unor metodologii folosite anterior in Strategia GVG, care tin cont de nevoile de la nivel local.
Membrii ARSPMS cunosc metodologiile respective, iar reteaua ARSPMS poate reactiva colectarea de date relevante, oferind un support pentru luarea de decizii la nivel de politici de sanatate. Totusi, in prezent, datorita datelor socio-demografice, trebuie ca evaluarea sa tina cont de schimbarile intervenite si sa adapteze metodologia la aceste schimbari.
S-a avansat idea intrarii in vigoare in acest an a Directivei europene referitoare la serviciile de sanatate transfrontaliere, ceea ce poate sa aduca dezechilibre in fluxul financiar al sistemului de sanatate romanesc. Daca in momentul de fata, in conditiile in care majoritatea pacientilor primesc servicii in cadrul sistemului romanesc de sanatate, costurile serviciilor medicale depasesc veniturile colectate, se pune intrebarea fireasca ce se va intampla in momentul in care vor demara decontari catre sisteme de sanatate din afara Romaniei. S-a pus intrebarea daca va fi posibila crearea unor unitati de ingrijiri spitalicesti inalt performante care sa atraga resurse din afara, sau ne vom confrunta cu probleme legate de decontarea serviciilor acordate pacientilor romani in unitati spitalicesti din strainatate.

Concluziile intalnirii:

A. Concluzii referitoare la tema abordata
1. Serviciile spitalicesti au o larga accesibilitate in Romania, fiind utilizate si pentru afectiuni care s-ar putea trata in ambulator Ca urmare, structura lor poate fi supradimensionata. Pe de alta parte, ambulatorul este putin dezvoltat. Este necesara realizarea unor planuri judetene de servicii de sanatate, pornind de la machetele GVG, dar tinand cont de modificarile demografice survenite in ultimul deceniu
2. Exista unele inegalitati intre spitalele publice si cele private, dar si intre diferite spitale publice (pe de o parte spitalele private selecteaza, inerent, pacienti cu capacitate mai buna de a plati, si/sau cu patologie mai delimitata, pe de alta parte, unele spitalele publice pot primi finantare atat de la casa de asigurari, cat si de la autoritatile judetene/locale, iar unele spitale publice initiaza tratamentul pentru cazuri complexe, dar nu il pot finaliza si sfarsesc prin a transfera pacientul in alte spitale publice performante).
3. Pentru a incheia contracte cu casele de asigurari de sanatate (publice) furnizorii de servicii spitalicesc trebuie sa porneasca de la conditii egale.
4. Asigurarea calitatii serviciilor spitalicesti este o problema de mare importanta si actualitate si Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor trebuie sa demareze o activitate riguroasa de acreditare.

B. Concluzii referitoare la activitatea viitoare a ARSPMS
1. Datorita discutiilor care au fost mai largi depasind componenta strict tehnica a temei, indreptandu-se catre componenta de planificare, strategii si politici s-a propus ca in fiecare ultima joi a unei luni calendaristice sa aiba loc intalniri ale membrilor ARSPMS la sediul Institutului National de Sanatate Publica (INSP), de la ora 18, propunere la care au aderat toti cei prezenti. Tematica intalnirii va fi anuntata cu 1 saptamana inainte pe website-ul asociatiei. Conform principiilor anuntate, urmatoarea intalnire va avea loc in data de 28 februarie de la ora 18.00, la INSP.
2. Pentru a creea un cadru de dezbatere pe teme legate de sanatatea publica, pe website-ul ARSPMS (http://arspms.ro/) se va gasi o sectiune dedicata discutiilor (sectiune denumita Forum). S-a hotarat ca pe forum, sa existe 5 teme principale cu care sa se debuteze. Pentru fiecare tema a fost propus un moderator care sa intervina cu puncte de vedere in dezbatere. Pe forum in principiu pot fi experimate opinii din partea membrilor, dar comentariile respective pot fi vizualizate de catre oricine. O perioada de timp forumul va fi deschis pentru vizitatori pentru a creste interactivitatea demersului.
Temele propuse pentru pagina de baza a ARSPMS si moderatorii pentru teme:
a. Planificare si Politici (cuprinde reglementare sanitara/politici de sanatate/programe si prioritati/politica medicamentului, evaluarea tehnologiilor medicale) – moderator dr. Florentina Furtunescu
b. Mix public privat – moderator dr. Bogdan Pana
c. Finantare/ asigurari – moderator- dr. Paul Radu
d. Asistenta spitaliceasca – moderator dr Radu Costea
e. Servicii medicale extraspitalicesti – moderator dr. Antoaneta Dragoescu
3. Din punct de vedere al planurilor de viitor, se planifica in partea a IIa a anului o conferinta nationala in care sa se discute despre actualizarea statutului asociatiei si despre adaptarea planului de lucru al asociatiei la realitatile prezente.